The Holy Sun

THE HOLY SUN

Part of a private art collection 70 x 100 cm, Watercolor & Acrylics on paper

THE STORY

RO-

Soarele a fost dintotdeauna, pentru toate popoarele lumii o figura centrala mitologiei antice. Nici mitologia noastra nu face exceptie. El a reprezentat, in mod intuitiv, un rol central in viata oamenilor , atat in viata cotidiana, cat si in cea spirituala. Pana la urma, acest mare astru le dadeau caldura, lumina si le fertiliza pamantul. In epoca de bronz, pe teritoriul nostru sunt aduse in spiritualitatea locala influente indo-europene. Printre entitatile notabile se afla zeul fiu al Soarelui, Mithra. Insa, cultul solar pentru protodaci si daci reprezenta baza religiei lor cu mult inainte ca influentele cultului iranian mitraic sa patrunda in viata lor.Pentru aceste popoare bine organizate, care traiau din agropastorit, Soarele Sfant si cultul acestuia erau deja duse la un mare rafinament, mai degraba influentand ei migratorii ce veneau cu elementele lor locale de cult solar. Zeul Mithra in sine, nu a reusite sa intre in panteonul zeilor locali geto-daci, insa figura lui este baza unor personaje pe care noi acum le cunoastem fie din folclor, fie chiar din dogma religioasa crestina. Pe columna lui Traian observam ca scuturile dacilor au in centru simbolul indo-european mitraic. Desigur, aceasta poate fi simpla translatare romana a cultului nostru solar, pe acre poate ei nu il stiau in forma sa pura, nealterata. In aceasta perioada, matriarhatul cunoaste un declin treptat – se poate observa si pe figurinele de la Cârna si Ostrovul mare ca femeia nu mai este reprezentata ca o zeitate nuda, tatuata; acum poata rochii ample, cu fuste in stil clopot, acoperite cu detalii ornamentale solare (rozete, cercuri concentrice, discuri etc). De asemenea, mortii nu se mai inhumeaza, ci se incinereaza. Astfel, omul se purifica prin focul sacru solar de toate impuritatile ce i-ar fi parvenit acestei vieti. Acest proces a dus in final la “solarizarea” crestinismului in stadiile sale incipiente, in care Fiul a fost asimilat cu Soarele Sfant. O dovada sta in stabilirea datei nasterii Fiului Domnului in celebrata zi de 25 decembrie (la sinodul ecumenic din 350 i.e.n.), zi cand toate popoarele de pe teritoriile extinse ale Europei, Asiei si Africii sarbatoreau Dies Natalis Solis Invicti (in forma sa latina), adica nasterea Soarelui Sfant. Acest fenomen coincidea, desigur, cu evenimentul natural al solstitiului. Mai exact, constienti ca nu puteau pur si simplu elimina puternica credinta si sarbatoare, si nestiind data exacta a nasterii Fiului, promotorii crestinismului, in mod intelept, au suprapus noi informatii si au dat o noua semnificatie acestei celebrate zi pentru ca adeptii “pagani” sa treaca in mod natural, nefortat la noua dogma crestina. Drept dovezi avem cateva datini in aceasta zi care atesta originea “pagana” a sa: roatele de foc carora li se dadeau drumul pe dealuri in noaptea de Craciun; colacii de Craciun in forme solare, amintind de forma capului lui Mithra sculptat pe unele basoreliefuri gasite pe teritoriul nostru. Pentru a intelege fenomenele cosmice si influenta lor asupra noastra, inca din vremurile innegurate ale omenirii, sa privim fenomenul spatial ce are loc in 25 decembrie, mai exact inca din noaptea dintre 24 si 25 decembrie (majoritatea popoarelor ce il adorau pe Sfntul Soare se aflau in emisfera nordica, unde urmatoarele observatii cosmice au fost facute). Dupa ce soarele atinge cel mai inalt punct pe cer in iunie (unde la noi era sarbatorit de 24 iunie, de Sanziene, o alta sarbatoare solara importanta, insa cu un impact mai mic), el cade gradual inspre sud, luand cu el lumina fertilizatoare, incremenind natura treptat. Insa incepand cu sarbatorita zi de 25 decembrie, Sfantul Soare isi reia marea mutare catre nord, promitand iar invierea naturii, cu fiecare zi ce trece. Putem observa pe cer o paralela a evenimentelor ce au loc in biblie in aeasta noapte magica in care Fiul (Soarele) se naste. Deoarece anticii masurau ziua dupa aparitia soarelui pe cer, considerau ca acesta se nastea din est si isi avea sfarsitul temporar in vest. In Ajunul Craciunului, sau miezul noptii dintre 24 si 25 decembrie, din orizontul estic se inalta constelatia Fecioarei. Asadar, cosmic, nasterea Fiului (soarelui) are loc din Fecioara Maria (constelatia Fecioarei).

O alta sarbatoare religioasa importanta, tot solara, sarbatorita, la fel inca din vremuri antice este cunoscuta zi a Invierii (Pastele). Dupa cum stiti, ea nu este o zi fixa, ci este aleasa in functie de evenimentele cosmice ce au loc si ne influenteaza pe noi direct. Mai exact, este aleasa in prima duminica dupa luna plina in Berbec. Luna, undeva intre 21 martie si 25 aprilie va forma o opozitie cu soarele – mai exact, vom avea luna plina. Prima duminica dupa ce se produce acest fenomen este celebrata ca sarbatoarea de Pasti. In aceasta perioada are loc echinoctiul de primavara, ce pare sa translateze intreaga semnificatie a Invierii din biblie la nivelul relatiei soare-om. Soarele in trecerea sa nordica din timpul primaverii pare a intersecta linia imaginara pe care noi o numim Ecuator (a se observa forma de cruce creata trasand cele doua directii). Semnificativ este ca dupa acest eveniment, intreaga natura (re)invie din somnul adanc iernatic. Este clar ca fenomenul reinvierii naturii are directa legatura cu aceasta incrucisare. Este crucificarea Sfantului Soare (Fiului). La nivel microcosmic, omenesc, crucea este lectia constiintei: acolo unde constiinta ta “lumineaza”, isi pastreaza atentia, acolo ea va fructifica, va aduce in manifest ceea ce a semanat. Lumina (constiinta) se intalneste cu solul fertil (mintea ta), dand rod (in functie de ce a sadit in “sol”) in realitatea din jurul tau. Toate aceste evenimente sunt observate in directa legatura cu omul. Asadar, el dintotdeauna a adus multumire si apreciere Soarelui, ridicandu-l la rang de divinitate. Legatura dintre evenimentele bilibiei si cosmogonia Soarelui este evidenta, studiind trecutul cultului solar. “Poporul roman interpreteaza soarele si rosturile lui comice, terestre si lumesti ca fiind esentiale pentru conceptia si viziunea lui terestra despre viata si lume.” Romulus Vulcanescu Un lucru este sigur: cultul solar la noi a patruns cu mult tip inainte de influenta mitraica. Dovezi stau, de exemplu, coarnele de consacrare cu discul solar gasite pe teritoriul tarii, cu o vechime mai mare, comune cu cele din egiptul antic. Aceasta credinta solara, pentru care stau dovada atatea relicve antice (o mare importanta o are Sarmisegetuza Regia, cu marele sau altar solar) a avut atat de mare impact asupra subconstientului popular, incat a ramas prezent si astazi prin obiceiurile si estetica tratitionala – de la hora, dansul calusarilor, pana la simbolurile solare cu maiestrie cioplite, in scopuri protective pe portile si usile romanilor. Toate evenimentele de seama ale vietii erau sub semnul Sfantului Soare – acest luru este dovedit de numeroasele obiceiuri taranesti, pastrate din vremuri demult apuse: nou-nascutii, in dimineata de dupa venirea lor pe lume erau scosi la soare si ridicati (inchinati) lui si apoi asezati pe pamant cateva secunde pentru a primi protectie, sanatate dar si bogatie, abundenta terestra. La nunta, mireasa isi ia ramas bun (cum, de altfel, inca se mai canta si astazi) de la parinti, ” de la soare, de la luna/ de la frati, de la surori”. Judecata, pe vremuri era infaptuita de un for al batranilor intelepti ai satului. Regula era sa se inceapa in orele luminate ale diminetii, dupa ce faceau incantatii catre soare pentru a le lumina judecata si procesul nu trecea de apusul soarelui, pentru ca judecatorii sa isi arate recunostinta fata de sfantul astru. Astfel, nu trecea eveniment important fara ca omul de la tara sa nu-l treaca prin constiinta solara. Asrul, pentru stramosii nostri avea valente metafizice. Trecand la personificarea populara a soarelui, infatisarea sa, conform legendelor taranilor este cea a unui tanar chipes, cu cap de aur, stralucitor precum insasi staua vazuta pe cer. Mitul lui reprezinta, opiniei mele, originea celui al lui Fat-Frumos. De aici, legendele populare s-au transformat in basme, ramificand personajul in diverse forme ale sale, veri solari ai aceluiasi principiu. O legenda minunata, un soi de explicatie plastica, naiva, dar in cale-afara de fermecatoare si cinematografica a circulatiei soarelui si lunii pe cer este cea a dragostei incestuoase intre soare si luna. Interesanta aceasta conlucare a fiintelor mitologice infratite – deoarece si stiintific vorbind, luna, prin forta sa magnetica ne ajuta sa ne pastram moderatia climatica de care mare parte a lumii se bucura. Astfel, cei doi astri conlucreaza, noi avand conditiile perfecte create (din pura intamplare sau nu) pentru ca noi, oamenii sa traim conditiile optime naturale pe care le avem. Asadar, soarele, in functie de cultura, religie, zona de adorare, timp in istoria lumii si nu numai aceste criterii, a avut diverse avataruri, fiecare suprapnandu-se unul altuia, insa in esenta reprezentand aceeasi forta care ne intretine viata exterioara (dar si cea interioara) si acum.