Descriere
Colaborarea dintre Iulia Gorneanu, doctor în etnologie, autoare și muză, și Alice, artist și designer, pasionată de moștenirea estetică românească, aduce pe lume proiectul ZILELE SĂPTĂMÂNII. Sau, pe scurt, câte un tricou pentru fiecare zi a săptămânii. Și nu oricum, ci fiecare cu povestea și genul lui, pentru că la noi, la țară, fiecare zi reprezenta o semi-zeitate, căreia îi arătai respectul prin muncă, odihnă sau alte ritualuri specifice. Așa că tu nu porți un tricou, ci o poveste nemuritoare, astfel făcând parte din ea.
Colecția este inspirată din instantaneele lui Kurt Hielscher realizate la începutul anilor 30, în timpul peripluului sau de câțiva ani, anevoios, dar, așa cum mărturisea el în prefață cărții “Rumania”, extrem de răsplătit prin frumusețea ancestrală descoperită. Pornind de aici, Alice a creat o serie de colaje, cu provocarea de a nu știrbi frumusețea inegalabilă a fotografiilor. Ba mai degrabă, a căutat să dea sens poveștilor zilelor săptămânii, amplificând forță fiecărei imagini cu intervenții moderne și minimaliste.
În calendarul popular, departe de a fi doar simple noțiuni abstracte de măsurare a timpului, zilele săptămânii sunt mai degrabă organice, vii, născute din povești și făuritoare de povești. Țăranii cred că au și ele sufletul lor („zilele sunt așa ca niște făpturi”. Ernest Bernea), că înainte vreme umblau pe pământ, împărțindu-se în zile bune și zile rele, zile îmbelșugate și zile sterpe, zile femeie și zile bărbat.
Joi e bărbat, zi norocoasă, benefică dragostei și căsătoriei, aflată sub protecția Sfântului Neculai. Cu toate acestea, Joimărița, o străveche divinitate demoniacă, patronează câteva zile de joi de peste an.
Dincolo de personificarea mitică a zilelor ce o alcătuiesc, săptămâna este o repetare a misterului creației („Dumenezeu a făcut lumea în șase zile iar într-a șaptea s-a hodinit”) pe care oamenii ar trebui să o imite.
Acest tricou premium oversized cu bandă largă la gât este realizat din 100% Bumbac Organic ring-spun.
Detalii produs:
- Fit supradimensionat
- Măneci cusute
- Umăr căzut
- Guler lat 1×1 din material elastic cu cusătură simplă deasupra
- Bandă la gât pe interior din același material
- Cusături late duble la manșete și tiv
Material: Jersey simplu, 100% bumbac – Organic Ring Spun, prespălat
Greutate: 200 g/m²
Instrucțiuni de spălare: Spălare – 30°, Călcare – 110°, Înnălbire – Nu, Curățare chimică – Nu, Uscare la mașina de uscat rufe- Nu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.